De ce plange bebe?

        Din momentul „zero” al venirii noastre pe lume, plangem. Dacă nu o facem, acest lucru e semn că ceva nu e în regulă. Astfel, cand suntem bebe, plansul este primul semn pe care-l dăm pentru ca ceilalti să știe că suntem acolo. La naștere, cu cat plangem mai tare, cu atat e mai ok.

        Plansul este prima formă de comunicare a bebelușului (de după viata intrauterină). De regulă, copii plang pentru a semnaliza, a comunica ceva anume. În primul an de viata, cu atat mai mult, plansul este forma principală de comunicare a bebelușului cu părintii săi, cu lumea înconjurătoare.

        O dată cu creșterea copilului, cu înaintarea acestuia în varstă, plansul se rafinează, se diferentiază și capătă diverse functii (inclusiv cea de manipulare, atat la copii, cat și la adulti). Cu alte cuvinte, bebe plange pentru a ne spune ceva, pentru a ne comunica ceva.

        Ce ne poate spune bebe?

        Ar putea să ne spună că îi este foame. Atunci, tot ceea ce trebuie să facem este să-i dăm să manance. Chiar dacă l-ati hrănit cu putin timp în urmă și, încercand să-i faceti o rutină/program al hrănitului, nu-l lăsati să plangă de foame. Mai dati-i să manance, poate chiar nu s-a săturat; ascultati ritmul bebelușului înainte de a-i forma rutina hrănitului.

        Ar putea să ne spună că îi este sete. De preferat ar fi să-i dăm un biberon cu apă sau cu ceai, NU lapte. Sunt medici care nu recomandă apa/ceaiul pană la o anumită varstă a bebelușului. Consultă-te cu el! Dar sunt bebeluși care, pur și simplu, cer apă sau ceai și nu se pot liniști doar cu lapte. Ascultati-vă copilul, ascultati-vă propriul instinct matern, dar consultati-vă și cu medicul pediatru pentru a lua cea mai bună decizie.

        Ar putea să ne spună că are un disconfort (fizic). Dacă nu-i este foame și nici sete, este posibil să fie ud și atunci, pasul următor este să verificăm pampersul. E plin? Schimbă-l! Nu e ud și totuși plange? Verifică dacă ai pus corect pampersul, sau dacă acesta i-a produs vreo iritatie bebelușului tău. Un alt disconfort este cel termic: poate îi este prea frig și trebuie învelit, încălzit; poate îi este prea cald și atunci trebuie dezvelit, dezbrăcat (bunicile, mai ales, au tendinta de a înfofoli bebelușul, de teamă să nu-i fie frig. Fiindu-i cald, îi creăm bebelușului un disconfort similar cu acela pe care-l simte cand îi este frig. Corpul copilului este suficient de deștept pentru a ști singur cand îi este cald și cand nu – exceptand cazurile speciale).

        Ar putea să ne spună că-l doare ceva. Fie că-l doare burtica pentru că are colici, fie că-i iese vreun dintișor, fie că are gaze sau nu poate să eructeze, nu ignora durerea, nu o minimaliza, ci fii alături de bebe, dragă părinte, și nu-l lăsa să sufere singur. Ia-l în brate, leagănă-l, tine-l la pietpul tău, lipește-ti obrazul de obrăjorul lui, lasă-l să te simtă aproape.Vezi cum poti atenua durerea fizică!

        Ar putea să ne spună că este, pur și smplu, obosit. Da, și bebelușii sunt obositi, epuizati. Bebe a stat deja suficient de mult timp treaz și poate să scancească sau să plangă în hohote de oboseală. Unii adorm repejor, altii se enervează de-a binelea. Dragă părinte, ia bebelușul în brate, leagănă-l, cantă-i. Dacă plansul e de la oboseală, se va liniști cand va fi legănat, luat în brate.

        Ar putea să spună că atmosfera din casă este una tensionată și că în aer plutește stresul. Copiii preiau extrem de ușor emotiile adultilor/părintilor. Dacă sunteti voi înșivă, ca părinti, tensionati (pentru că poate ati avut o zi mai proastă la serviciu, v-ati certat cu un prieten, sau doar sunteti obositi după o zi întreagă de muncă) bebelușii vor prelua aceste emotii și vor comunica acest lucru, cum altfel, decat prin plans – un plans nervos și tipător. Trage aer în piept, respiră adanc și rar de trei ori și „resetează-te”. Ai să vezi cum, ca printr-o minune, bebelușul a încetat să mai plangă.

        Ar putea să spună că vrea luat în brate. Foarte bine! Ia-l în brate, alintă-l, cantă-i! Poate lui chiar îi este dor să fie luat în brate și are nevoie să se bucure de atentia ta.

        Pur și simplu plange! Deși pare să nu aibă nimic, copilul plange în mijlocul zilei, plange și noaptea. Însă, bebe nu plange din nimic, un motiv există! Lasă instinctul să te conducă, iar dacă ești îngrijorat, sună medicul!

telefon: 0751 291 115

Scroll to Top