Dezvoltarea strategiilor de reglare emotionala

      Capacitatea copiilor de a face fata emotiilor proprii depinde in mare masura de modul in care este pregatit sa faca fata situatiilor cu incarcatura emotionala. Exista aspecte innascute, biologice care sunt greu de modificat, dar, in acelasi timp, putem sa le oferim sprijin in invatarea reglarii emotionale.

            Stadiile reactiilor emotionale extrem de intense:

Faza de avertizare – se caracterizeaza prin reactii de furie manifestate prin bombaneli, proasta dispozitie, mimica imbufnata;

Faza a doua – copilul devinde din ce in ce mai agitat si manifesta schimbari bruste de dispozitie emotionala, care conduc la manifestarea crizei de furie; nu incercati sa linistisi copilul in aceasta faza, pentru ca este posibil sa obtineti contrariul;

A treia faza – dupa ce criza trece, furia este inlocuita de reactii de retragere de tipul „lasa-ma in pace”, in care copilul evita orice tip de interactiune cu adultul;

Faza a patra – copilul se linisteste si isi reia activitatile obisnuite.

     Va recomandam sa interveniti in prima faza prin tehnica „broscutei testoase” – acest moment este oportun pentru ca nu s-a declansat criza de furie, iar de multe ori copiii nu sunt constienti ca sunt furiosi. Incurajati copilul sa vorbeasca despre emotii, puteti sa orientati exprimarea furiei catre o modalitate acceptabila de manifestarea a acesteia. Daca nu ati putut interveni in aceasta faza, interveniti in ultima, dupa ce incidentul s-a incheiat. Odata ce copilul este calm, puteti utiliza rezolvarea de proleme pentru a discuta situatia si pentru a gasi solutii la ceea ce s-a intâmplat. Nu este recomandat sa interveniti in celelalte etape, deoarece e ca si cum ati incerca sa ridicati capacul unei oale sub presiune. Asteptati ca reactia emotionala sa se domoleasca si apoi sa discutati cu copilul.

Pasii tehnicii „broscutei Tobias” sunt:

Rugati copilul sa-si imagineze ca se retrage in carapace si sa respire de trei ori (aratati-i exact cum arata o broasca testoasa si cum se retrage ea in carapace); daca este nevoie, spuneti-i sa se gândeasca la ceva placut (ex: jucaria preferata, jocul preferat);

In timp ce respira, copilul trebuie sa-si imagineza ca aerul ajunge pâna in vârful picioarelor si in degetele de la mâini;

In tot acest timp, sa-si spuna „monologul interior” : „Sunt linistit”;

Lasati copilul sa se linisteasca, ramânând in carapace atâta timp cât are nevoie pentru a trece la rezolvarea problemei.

Schematic, tehnica arata astfel:

1.STOP – 2.RESPIR DE TREI ORI – 3. MA RETRAG IN CARAPACE – 4. VIN CU REZOLVAREA

     Important este sa identificati din timp, observând copilul, situatiile in care se poate infuria si sa aplicati pasii prezentati in tehnica broscutei. Va recomandam sa realizati jocuri de rol cu marionete sau papusi de plus in care sa utilizati situatii cotiediene pentru a-i oferi copilului un model privind modul in care se utilizeaza tehnica broscutei. Ex: copilul asteapta la rând (la topogan sau leagan) si un alt copil intra in fata lui, iar dumneavoastra ati putea spune – pentru a-l invata cum sa procedeze- „Acum chiar ca m-am infuriat. Nu-mi vine sa cred ca s-a bagat in fata. Cred ca e timpul sa folosesc puterea broscutei testoase si sa ma linistesc….respir de trei ori….sunt linistit…da, acum e mult mai bine. Cred ca e mai bine sa am rabdare si sa nu ma enervez.”

     Ex de situatii: – un copil ii ia jucaria (1. spun STOP, 2. Respir de trei ori pentru a-mi racori corpul si mintea, 3. Ma tretrag in carapace si-mi spun – aici oferiti dumneavoastra modalitati de rezolvare a problemei: „o sa-i spun doamnei educatoare ca X mi-a luat jucaria”; „o sa ma joc cu alta jucarie”; „ii spun acelui copil ca nu e frumos sa imi ia jucaria fara sa-mi ceara voie”);

     -un copil il loveste (variante: „ma gândesc ca nu e bine sa lovesc pe cineva, ma gândesc ca nu face bine, ii voi spune doamnei educatoare);

      -un coleg nu l-a invitat la ziua lui (alternativa: imi spun ca mai am si alti prieteni; ii spun ca sunt trist pentru ca nu m-a invitat la ziua lui);

      -un copil nu vrea sa se joace cu el (alternativa: ma gândesc ca sunt si alte jocuri cu care sa ma joc sau alti copii care vor sa se joace cu mine)

       – …sau alte situatii identificate de dumneavoastra.

     Astfel, folosind papusi de plus sau marionete, va recomandam sa realizati aceste jocuri, prezentând copilului comportamentul problematic (un copil imi ia jucaria, un copil m-a lovit…etc) si apoi rezolvarile, alternativele posibile (ce pot face altceva in loc sa ma infurii: sa ii spun doamnei educatoare sau mamei/tatalui; sa imi gasesc altceva de facut/jucat; sa ma joc cu alt copil, cu alta jucarie). Rugati, apoi, copilul sa joace ei insisi aceste jocuri.

      Când copiii simt frustrare, teama, furie, descurajare, aceste emotii apar insotite de o serie de ganduri care mentin sau intensifica reactia emotionala. Astfel de gânduri apar sub forma „monologului interior” sau sunt exprimate verbal de catre copil. De exemplu, un copil furios ar putea spune: „Andrei nu mai este prietenul meu pentru ca nu vrea sa-mi dea jucaria.” Varianta potrivita ar fi „Ma pot juca si cu altceva, nu-i nimic daca nu vrea sa-mi dea jucaria.” Sau „Am alti prieteni, o sa ma joc cu ei.” Copiii care au orientat monologul spre expresii negative, se infurie mult mai usor si isi intretin reactia emotionala in acest fel. Copilul trebuie sa invete sa inlocuiasca aceste expresii negative cu altele pozitive: ex: respir adânc de trei ori; ma gândesc la ursuletul meu de plus; am si alti prieteni care ma plac; data viitoare o sa ma descurc mai bine; stau un pic sa ma linistesc; o sa fac mai multe exercitii pâna o sa-mi iasa bine etc.

     Zilnic, ori de câte ori aveti posibilitatea, va rugam sa precizati faptul ca supararea si furia nu ne ajuta sa ne rezolvam problemele. Și aici puteti utiliza papusile de plus sau marionetele pentru a face scenete in care sa prezentati astfel de situatii: „un iepuras s-a suparat foarte tare ca nu si-a mai gasit dimineata morcovul; s-a suparat atât de tare, ca a inceput sa plânga si sa-si spuna ca o sa moara de foame. Plânsul, insa, nu l-a facut sa se mobilizeze sa-si caute morcovul sau alta sursa de mâncare, astfel ca nu l-a ajutat sa rezolve problema (sa-si gasesca morcovul)”; „un iepuras s-a infuriat/ s-a enervat foarte tare ca nu si-a mai gasit dimineata morcovul; s-a enervat atât de rau, ca a inceput sa zgârâie masuta si scaunelul, apoi le-a rasturnat, spunându-si ca o sa moara de foame. Enervarea, insa, nu l-a facut sa se mobilizeze sa-si caute morcovul sau alta sursa de mâncare, astfel ca nu l-a ajutat sa rezolve problema (sa-si gasesca morcovul)”.

       De asemenea, puteti realiza jocul „monedei” pentru a-l invata pe copil cum sa creasca toleranta la frustrare (sa nu se mai supere atât de tare atunci când pierde sau când ceva nu ii iese cum vrea el): luati o moneda si jucati „cap sau pajura”. Ori de câte ori câstigati dumneavoastra, exagerati reactiile de bucurie (strigati, sariti, invârtiti-va de bucurie ca ati câstigat); ori de câte ori pierdeti, exagerati reactiile de suparare (prefaceti-va ca plângeti, bateti cu palma in masa, puneti capul pe masa si plângeti, bateti din picior spunând „nu, nu se poate sa fi pierdut!”).

Mirela Tiganas

Psiholog clinician specialist