CINE SUNT EU IN PRIMUL AN DE VIATA?

-scrisoare deschisa pentru parintii mei-

      Buna! Sunt eu, bebelusul tau! Am multe sa-ti spun si as vrea multe sa aud. Sa stii ca nu m-am nascut cu calitati si defecte, ci doar cu un „echipament” pentru a descoperi lumea, pentru a intra in contact cu ea. In primele luni poate uneori plang mai mult, alteori zambesc mai mult, de multe ori sug cu greutate, insa modul in care mami, sau tati, sau cel ce ma ingrijeste va reactiona, imi va influenta caracterul. Știu ca nu exista bebelusi capriciosi, lenesi, incapatanati, astfel ca te rog sa nu-mi pui nicio eticheta. Te rog doar, drag parinte, sa fii bland, sa-ti petreci timpul cu mine observandu-ma, pentru a ma cunoaste.

      In primele luni imi place la nebunie sa ma legeni, imi place tot ce misca, cu conditia sa fie in campul meu vizual (~ 30 de cm de fata mea), imi place sa ma mangai si sa ma masezi usor. Invat repejor ca fiecarei emotii ii corespunde o amunita intonatie. Tot in primele trei luni pot plange:

-de foame – atunci va trebui sa-mi dai sa mananc;

-de sete – atunci va trebui sa-mi dai un biberon mic cu apa, te rog, nu cu lapte;

-de oboseala – leagana-ma, plimba-ma intr-un portbebe, canta-mi un cantec (de leagan);

-de disconfort – poate mi-e frig, poate mi-e cald, poate m-a iritat pampersul;

-de durere – fii alaturi de mine si nu ma lasa sa sufar singur. Ia-ma in brate;

-pur si simplu plang – sigur am ceva, dar nu prea stii ce anume, pentru ca parca de mancat, am mancat, de baut, am baut, m-ai schimbat, m-am odihnit…ia-ma putin in brate, s-ar putea sa-mi fie dor sa fiu luat in brate. Daca ceva te ingrijoreaza, suna medicul.

     Deja in luna a treia invat sa-mi coordonez miscarile ochilor cu auzul, mainile ocupa un loc privilegiat, iar gura imi da informatii despre forma si gustul obiectului/lucrului/materialului. De fiecare data cand reusesc sa fac ceva, te rog sa-mi zambesti, sa te bucuri de reusita mea, sa fii mandru si sa ma incurajezi. Numai asa voi sti ca fac bine ceea ce fac si-mi pot construi repere. Lucrul asta e valabil pe tot parcursul cresterii mele, insa am sa-ti aduc aminte de asta pe masura ce cresc.

      Acum ganguresc, examinez tot ceea ce ma inconjoara: forma, culori, contururi, miscari. Tot acum sunt foarte curios de tot ceea ce ma inconjoara, astfel ca te rog sa ma scoti la plimbare si sa-mi arati o parte din lume.

Cum imi place sa ma mai joc!!!Ce-ai putea sa faci tu? Pai…:

agata-mi niste jucarii deasupra patutului meu si arata-mi cum le pot misca;

ajuta-ma sa descopar mirosuri noi;

lasa-ma sa descopar senzatii noi;

da-mi niste zurgalai sau niste jucarii care zornaie (numai ai grija sa nu inghit vreun zurgalau);

imi place sa simt materiale cat mai diverse.

      Te rog ca, de pe acum, sa incepi sa vorbesti cu mine. Cum? Te rog sa folosesti cuvinte simple, propozitii scurte si exagereaza expresiile. Vorbind cu mine, voi invata sentimentul securitatii si asa imi voi dezvolta limbajul.

      Din cea de-a treia luna, jocul meu preferat este ganguritul pentru placerea mea, dar si pentru „a face conversatie” cu voi, mami si tati, si va rog sa-mi raspundeti. Asa pot sa-mi comunic nevoile si sa-mi exprim placerea si/sau neplacerea. Ma mai trezesc noaptea din cand in cand, si te rog sa vezi care este cauza, pentru ca, fie poate sa-mi fie foame, fie am un disconfort fizic sau poate e de natura psihologica (azi o fi fost o zi mai tensionata, mai incarcata, poate ca voi v-ati certat sau poate ati avut o zi mai grea decat de obicei). Cand plang si nimic nu pare sa mearga, suna pediatrul. Ia-ma in brate si nu ma lasa sa plang! Am auzit eu ca unii cred ca nu-i de ajutor sa ma legeni prea mult si nu ar strica sa ma lasi sa plang pentru ca, oricum, ma voi potoli intr-un final. Dar sa stii, eu nu plang niciodata fara un motiv. Nu stiu ce-i aia sa fii „capricios”. Cand plang sau te chem intr-o forma sau alta, te rog sa-mi raspunzi, pentru ca doar asa ma voi simti iubit si voi capata incredere in mine.

      Imi place sa te joci cu mine, sa fii langa mine, dar, ca si tine, am nevoie de momente in care sa fiu singur cu jucariile mele, sa le vorbesc si sa ma joc cu ele. Precis ai si tu niste lucruri de facut doar pentru tine in momentele acelea.

      Stimuleaza-ma, pentru ca primul an de viata este cel mai activ. Stimuleaza-ma, dar nu o face prea mult, pentru ca voi, adultii, aveti o vorba: „Ce-i prea mult strica!” Prea multe stimulari fizice sau intelectuale ma pot agita, ma pot face anxios sau hiperactiv.

Ajuta-ma sa ma dezvolt:

senzorial si corporal, pentru ca asa cunosc lumea;

intelectual, pentru ca asa inteleg lumea;

social si afectiv, pentru ca asa voi fi integrat intr-un schimb afectiv necesar, pentru ca asa voi creste stiindu-ma iubit, inteles si stiind ca am pe cine sa ma sprijin la greu.

      Ma dezvolt, cresc, ma dezvolt in continuare. Vorbeste-mi ca unei persoane rationale, capabila sa te inteleaga. Vorbeste-mi clar, fara schimonosiri de cuvinte, ca sa pot invata sa vorbesc corect.

      Pune-mi in mana o carte si hai s-o rasfoim impreuna, denumeste tu imaginile din carte; citeste-mi povesti scurte. Te rog ca toate cartile pe care mi le cumperi sa aiba un singur element pe pagina, desenul sa fie viu colorat, mare si clar, cu detalii corecte.

Imi place sa apuc obiecte si sa le dau drumul. Daca o fac obsedant de multe ori, sa stii ca nu o fac ca sa te enervez pe tine, ci pentru ca imi place, pur si simplu. Asa ca ne putem juca de-a „da-mi-o, ia-o”- foloseste o minge si, dupa ce vezi ca am prins figura, complica jocul.

Pe la sapte luni apare „stadiul oglinzii”, etapa in care eu imi recunosc propria imagine in oglinda; pe la 9 luni imi place sa arunc totul pe jos (stiu ca te enerveaza, dar asa ma dezvolt eu). Jocul se complica si, cum e activitatea mea fundamentala, e o treaba foarte serioasa si ma pot angaja in tot felul de experimente: incerc diverse lucruri, esuez uneori, incer iar, reusesc si-apoi o iau de la capat. Prin joc pot sa ma manifest liber si sa creez. Poti sa-mi interzici lucruri, insa gandeste-te:

cu cat imi pui mai multe interdictii, cu atat e mai greu sa le respect;

sa fii consecventa (ce e valabil azi, sa fie valabil si maine); sa nu ma pacalesti, fiindca inteleg foarte repede asta;

daca-mi interzici prea multe, fie voi fi agresiv, fie voi deveni sters si nu voi mai actiona.

      Pe la 11 luni voi face primii pasi, insa tot imi place la nebunie sa ma joc, sa incerc diverse chestii…lasa-ma sa incerc. Știu ca-ti pun parul pe moate, dragul meu parinte, dar, crede-ma, altfel n-am sa ma dezvolt asa cum stiu ca-ti doresti sa ma dezvolt. Acum apar primele cuvinte si te rog sa ma incurajezi atunci cand le pronunt; te rog sa nu confunzi ceea ce pot eu intelege cu ceea ce pot eu pronunta/rosti. „Vocabularul activ” il reprezinta cuvintele pe care le pot eu rosti, iar „vocabularul pasiv” reprezinta tot ce pot eu intelege si pot intelege mai mult decat pot rosti.

Tot acum, mami si tati, invatati sa spuneti „STOP!”. Eu voi fi insistent, astfel ca voi, parintii, puteti avea doua atitudini diferite:

prima data ziceti „nu”, dar daca insist de vreo 10 ori, „nu-ul” se transforma in „da”, iar eu inteleg din asta ca daca insist, plang si tip obtin ceea ce vreau eu;

„nu-ul” ramane „nu” indiferent de ceea ce voi face eu si asa voi invata ca voi chiar sunteti gata sa faceti ceea ce promiteti. Pot avea incredere in voi!

Deja la 12 luni sunt copil mare, am trecut impreuna prin perioade mai bune si mai putin bune, eu am achizitionat foarte multe lucruri, am experimentat multe lucruri, am invatat in cine sa am incredere si am inceput sa-mi construiesc lumea.

Dragi parinti, pentru anii ce vor urma, IUBITI-MA, INCURAJATI-MA si INDRUMATI-MA asa cum ati facut-o si pana acum!