Cand băietelul meu mi-a spus, într-o seară, „Mami, eu vreau să fiu nemuritor!”, primul meu impuls a fost să-i spun „Nu se poate!”. Însă ceva m-a oprit…„Da, se poate!”. „Serios? Cum?” m-a întrebat el. „Simplu…prin copiii pe care-i vei avea. Așa vei fi nemuritor.” Poate suna cel putin ciudat pentru un copil de șase ani un astfel de răspuns, dar, pe el, cel putin, l-am pus pe ganduri.

             Cand ne hotăram sau cand se întamplă să devenim părinti, ne facem atat de multe planuri despre cum și ce anume vom face sau nu vom face cu copiii noștri, ce le vom spune, cum îi vom educa, ce vom alege pentru ei. Avem aproape nouă luni la dispozitie să ne „înarmăm” cu informatii, cărti, opinii,păreri, idei din cat mai diverse medii, să mergem la cursuri de parenting pentru ca nașterea și creșterea copilului să nu ne ia prin surprindere. Dar, cu toate acestea, planurile se schimbă cand bebe vine pe lume și toate informatiile pe care le aveam, cărti, idei, opinii, par să nu ne mai fie de folos. Pentru că, vorba zicalei romanești, „teoria ca teoria, dar practica ne omoară!” Vom crește ca părinti alături de copilul nostru. Vom fi părinti pentru copilul NOSTRU, și pentru că bebe nu vine la pachet cu un manual de utilizare, noi va trebui să ne construim unul special, unic, pentru copilul nostru.

             Să fii părinte, pe langă bucuria și mandria pe care ti le dă acest statut, înseamnă să ai cea mai mare responsabilitate pe care ai avut-o vreodată și pe care o vei avea de acum încolo. DE CE? Pentru că TU ești modelul (poate e prea mult spus un fel de Dumnezeu) copilului tău, primul Univers cu care el intră în contact, prima voce pe care o aude, primii ochi pe care-i va vedea, primul zambet care i se oferă, prima mana întinsă spre el, primul lui…TOT! Părintii sunt făuritori de OAMENI. De aceea, să porti o astfel de responsabilitate nu este deloc ușor.

             Să fii părinte înseamnă griji, înseamnă nopti nedormite, zile care seamănă cu noaptea și nopti care seamănă cu ziua. Să fii părinte înseamnă să ai multă răbdare , încredere în tine și încredere în copilul tău.

           Să fii părinte înseamnă să-ti dai viata peste cap, întru-un fel. Și cum spuneam la început, oricat ai citi și oricat te-ai informa, oricat ai „culege” informatii de la prietenii care au copii, „viata bate cărtile!”. Pentru că nu există retete, pentru că nu există doi copii la fel, pentru că nu există doi părinti la fel, pentru că oamenii sunt diferiti și diferite sunt și problemele, situatiile de viată cu care fiecare se confruntă. Psihologic, comportamentul se definște ca fiind „interactiunea dintre caracteristicile peersoanei și caracteristicile situatiei în care se află.” Nu cred în retete sau în 5/7/10 pași pentru „un somn liniștit al copilului”, sau „pentru a răspunde nevoilor copilului tău” și așa mai departe din simplul motiv că suntem diferiti și ce functionează la cineva, nu functionează la altcineva. Imaginati-vă că toti știm să facem supă de pui și avem toti aceeași retetă și aceleași ingredinte. Credeti că supa de pui va avea același gust?

            Îti dai viata peste cap pentru că ai o mogaldeată care schimbă toate traiectoriile și toate rutinele pe care le aveai pană atunci. Somnul e pe bucătele, timpul pe care-l aveai „pentru tine” nu mai există (în aceeași măsură în care era înainte), prietenii/cercul de prieteni se schimbă. În general, tindem să ne aliem cu persoane care au, la randul lor, copii. Ceea ce este firesc, pană la urmă, pentru că criteiul în formarea unei prietenii este să ai hobby-uri sau lucruri pe care sî le împărtășești cu celălalt. Unii prieteni vor coborî din trenul vietii tale, altii vor urca, altii vor rămane.

           Să fii părinte ar putea înseamna să te schimbi. De ce să te schimbi? Pentru că dacă vrei să crești un copil sănătos din toate punctele de vedere, atunci tu ești cel care-i oferă această scenă pe care el să joace. Tu ești cel care asigură „decorurile” (adică tu ești cel care-i asigură sentimentul securitătii și al identitătii de sine, tu îi modelezi încrederea în sine și în ceilalti), tu ești cel care dirijează piesa (pentru că tu ești reperul copilului tău, tu ești cel impune regulile și formează copilului respectul de sine și respectul fată de celălalt; tu reprezinti autoritatea). Și, totuși, de ce să te schimbi? Dacă vrei ca puiul tău să zambească, va trebui ca tu să zambești primul; dacă vrei ca el să respecte regulile, va trebui ca tu să o faci primul; dacă vrei să vorbească frumos, va trebui ca tu să o faci primul; dacă vrei ca el să nu mănance cartofi prijiti, sau junk food, va trebui ca tu să fii modelul și să eviti să mananci astfel de lucruri. Toate obiceiurile se învată în familie, iar asta înseamnă că familia este cea care are rolul fundamental în educarea copilului, și nimeni altcineva. Nicio institutie nu este mai importantă în formarea copilului decat institutia FAMILIEI! Iar copilul nu este altceva decat oglinda părintelui, de cele mai multe ori. Astfel că, atunci cand ceva nu ne place la puiul nostru, în loc să căutăm „tapi ispășitori” în alte locuri (gradinită, școală…etc), cel mai indicat este să ne uităm la noi înșine, ca părinti.

             De multe ori, privindu-ti copilul, te poti vedea pe tine însuti – pe tine nu cel care i-ai dat viată, ci pe tine cel care l-a MODELAT, cel de la care copilul tău a ÎNVĂTAT. Copiii fac și spun lucruri pe care le învată/văd acasă, la părintii lor. Dacă vrei, poti să-ti privești copilul ca pe o floare pe care trebuie să o îngrijești și trebuie să știi exact CE și CAT îi trebuie pentru a crește și a înflori.

            Să fii părinte înseamnă, în egală măsură, să te simti obosit (oricat de mult îti iubești copilul și oricat de mult ti l-ai fi dorit), epuizat uneori, cu nervii întinși la maxim. Pentru mine, a fi părinte înseamna să fii de gardă 24/24, 7 zile din 7. Nu poti să-ti dai demisia „din functie”, pentru că e pe viată. De aceea, ca orice muncă, presupune, pe langă transpiratie multă, și oboseală, și tristeti, și…uneori, și dezamăgiri.

          Psihologul americam Thomas Gordon spunea un lucru pe care părintii îl uită de multe ori…„părintii sunt și ei oameni!”. De aceea, tot ce e omenesc ne apartine și ne este cunoscut, deopotrivă. Părintii nu sunt (și nici nu trebuie să fie) nici zen, nici Hercules…părintii sunt oameni meniti să crească, să educe, să modeleze, să creeze alti oameni și să le dea aripi să zboară. Poate că e firesc ca, uneori, să te oprești, să te dai la o parte și să privești lucrurile ceva mai detașat dintr-o altă perspectivă. Poate că e potrivit ca, din cand în cand, să faci o pauză și să spui „nu mai pot”…oricum o vei lua de la capăt. Dragi părinti, dati-vă voie să fiti și voi, înainte de toate, oameni!

         Să fii părinte reprezintă, poate, cea mai grea „meserie” din lume…cea mai veche, însă pe cat de veche, pe atat de grea și fără posibilitatea unei pregătiri prealabile; formarea este „la locul de muncă”. Reprezintă cea mai grea „meserie” pentru că ea implică responsabilitate deosebită, corectitudine, flexibilitate, adaptare, preocupare pentru tine, copil și familie ca întreg, pentru că nu există retete și pentru că nimeni și nimic nu-ti poate „garanta” rezultatul.

Mirela Tiganas

Psiholog clinician specialist